La Braşov se deschid astăzi casieriile fiscului

Publicat de radiomures, 8 ianuarie 2015, 10:42
Persoanele care vor plăti integral impozitele până la data de 31 martie vor beneficia de o reducere cu 5% a sumei datorate.
Direcția Fiscală Brașov pune la dispoziția contribuabililor 4 casierii pentru încasarea taxelor şi impozitelor aferente anului 2015. Acestea sunt situate pe strada Lungă, pe strada Uranus, pe strada Turnului şi pe strada Dorobanţilor.
Brașovenii trebuie să știe că își pot plăti impozitele în două tranşe, una până la 31 martie, iar cea de a doua până la 30 septembrie. Însă, atât persoanele fizice cât şi persoanele juridice care își vor plăti integral impozitele până la data de 31 martie, vor beneficia ca și-n anii trecuți de o reducere cu 5% a sumei datorate.
Impozitele mai mici de 50 de lei însă, trebuie plătite într-o singură tranşă, până la finalul primului trimestru al anului. Brașovenii mai trebuie să știe că impozitele pe clădiri și terenuri, au rămas la același nivel ca și anul trecut iar impozitul pe mașini se plătește în funcție de capacitatea cilindrică a motorului, astfel că pentru o mașină de 1.398 cmc, brașovenii vor plăti un impozit de 67 de lei/an.
Vali Blajovan
Sursa foto: www.observatorulph.ro