La Brașov s-a atins mai puţin de jumătate din numărul de persoane care trebuie imunizate până în iunie

Publicat de Corina Muntean, 22 aprilie 2021, 16:33
Autorităţile braşovene au anunţat astăzi că, după aproape 100 de zile de la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID-19, s-a reuşit vaccinarea a aproximativ 90.000 de persoane, reprezentând mai puţin de jumătate din cifra critică de persoane imunizate care trebuie atinsă până în iunie în județ.
Şefa Direcţiei de Sănătate Publică Braşov, Andrea Neculau a precizat că sunt peste 130.000 de doze administrate.
De aceea, acest moment este cel de accelerare a procesului de vaccinare şi autoritățile au ales să își îndrepte atenţia şi către învăţământ, având în vedere nevoia de revenire în şcoli. În prezent, în Brașov, categoria vizată este cea a elevilor de 16-18 ani şi a studenţilor.