La Brașov a debutat proiectul „România Acasă – Diaspora Start Up”

Publicat de Corina Muntean, 7 decembrie 2017, 16:12 / actualizat: 7 decembrie 2017, 20:37
Proiectul are în vedere dezvoltarea competențelor antreprenoriale pentru 200 de persoane din Regiunea de Dezvoltare Centru, cuprinzând județele Alba, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu, Brașov, în vederea încurajării antreprenoriatului și a ocupării pe cont propriu, prin stimularea înființării de noi întreprinderi cu profil non agricol, în zona urbană. Persoanele respective trebuie să îndeplinească mai multe condiții, printre care să posede cetațenia română, să facă dovada domiciliului sau rezidenței în străinătate în ultimele 12 luni și să demonstreze experiență antreprenorială.
Caravanele “România Acasă – Diaspora Start Up” se desfăşoară în perioada 6-16 decembrie, prin organizarea a trei evenimente realizate atât în România, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Braşov, cât şi în Italia, la Milano şi Torino, în 15, respectiv, 16 decembrie, acolo unde trăieşte una dintre cele mai mari comunităţi de români aflată în Diaspora.
Dorin Dușa