La această oră începe protestul în capitală

Publicat de radiomures, 20 ianuarie 2018, 17:45
Câteva sute de persoane s-au adunat deja în Piaţa Universităţii, însă numărul acestora ar urma să crească în condiţiile în care în prima parte a zilei au venit manifestanţi din ţară, cu trenul sau cu maşinile şi mulţi alţii sunt încă pe drum.
Protestul faţă de modificarea legilor justiţiei, a Codurilor penale, precum şi faţă de introducerea Declaraţiei 600, începe la ora 18:00, iar manifestanţii vor pleca în marş la ora 19:30 către Palatul Parlamentului, cu opriri la sediul Avocatului Poporului, Curtea Constituţională şi Consiliul Naţional al Audiovizualului.
La ora 21:00, la Palatul Parlamentului, cei prezenţi ar urma să facă un live pe Facebook, de pe telefon, cu lanterna aprinsă, în timp este intonat Imnul de Stat al României.