La această oră în Transilvania nu sunt drumuri naționale închise

Publicat de radiomures, 23 ianuarie 2016, 18:22
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, la această oră nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui eveniment rutier sau a condiţiilor meteorologice nefavorabile.
Reamintim că, DN7C (Transfăgărăşan) este închis pe sectorul cuprins între kilometri 104+000 (Piscu Negru, judeţul Argeş) şi 130+800 (cabana Bâlea-Cascadă, judeţul Sibiu), în vederea evitării situaţiilor ce pot periclita siguranţa circulaţiei, din cauza fenomenelor naturale extreme (căderi de stânci, alunecări de teren etc.).
De asemenea şi DN67C (Transalpina) este închis între kilometrii 34+800 (Rânca, judeţul Gorj) si 79+200 (Curpăt, judeţul Alba), conform prevederilor Normativului privind prevenirea şi combaterea înzăpezirii drumurilor publice.
Pe autostrada A1 Orăştie – Sibiu, circulaţia este oprită între nodurile rutiere Săliste si Cunta (km 270+020 – km 292+455), în vederea remedierii degradărilor constatate la kilometrul 275+650 de metri. Autovehiculele sunt deviate pe DN1.
Foto: www.voceatransilvaniei.ro