La a 32-a ediție a Festivalului AlterNative au fost selectate 59 de filme de scurt metraj
De trei ani, la Festivalul de filme de scurt metraj Alter-Native de la Tg. Mureș, care se desfășoară între 6 și 10 noiembrie la Palatul Culturii din Tg.Mureș, există două concursuri, pe lângă cel internațional existând și un concurs național.
Publicat de APETRI MARGARETA, 23 octombrie 2024, 13:13
Directorul Festivalului AlterNative, Sipos Levente:
„La concursul filmelor de scurt-metraj, în al treilea an la rând avem, pe lângă concursul internațional, și un concurs național. Anul acesta au fost selectate, la concursul internațional, 45 de filme, iar în concursul național, 14, iar cinci dintre cele 14 filme participă la ambele concursuri. Avem niște filme interesante, multe dintre ele premiate deja la diferite festivaluri internaționale.”
Vor mai exista și proiecții de filme de lung metraj, românești și maghiare, precum „Unde merg elefanţii”, de Gabi Virginia Şarga şi Cătălin Rotaru, cu premiera mondială la Festivalul de la Vilnius și pelicula „Clasat”, de Horia Cucută, care a câştigat anul acesta la TIFF Premiul Zilelor Filmului Românesc.
Pe lângă festivalul propriu-zis, la AlterNative Tg. Mureș publicul se va putea bucura și de două expoziții de fotografie și patru concerte, de jazz, blues și muzică simfonică.
Pentru detalii proivind programul se poate accesa linkul https://alternativeiff.ro
Autor: Valeriu Russu