Kelemen Hunor: Vom păstra cele patru judeţe şi cele 200 de localităţi cu primari UDMR
Publicat de Rotar Mirela, 19 ianuarie 2024, 14:09 / actualizat: 20 ianuarie 2024, 12:41
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, azi, că este convins că formaţiunea sa va păstra, după alegerile locale, cele patru judeţe pe care le conduce (Covasna, Harghita, Mureş, Satu Mare), dar şi cele 200 de localităţi cu primari UDMR.
‘ După alegerile europarlamentare reuşite vom câştiga cu siguranţă Satu Mare şi Târgu Mureş’, a declarat Kelemen Hunor la Cluj-Napoca.
La Cluj-Napoca are loc şedinţa Consiliului Reprezentanţilor Unionali al UDMR, în cadrul căruia preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi-a prezentat raportul politic.