Un român, sancţionat în ţară pentru că a strigat noaptea sloganuri împotriva puterii politice, a obţinut despăgubiri de la CEDO
Un român, sancţionat în ţară pentru că a strigat noaptea sloganuri împotriva puterii politice, a obţinut despăgubiri de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, statul trebuie să-i plătească 5.000 de euro cu titlu de daune morale. El fusese sancţionat pentru tulburarea ordinii publice pentru că s-a alăturat unui miting antiguvernamental în ianuarie 2012, strigând la o oră când oamenii dormeau. A contestat hotărârea şi judecătorii au înlocuit amenda cu avertisment.
Nemulţumit, el s-a adresat mai departe la Curtea de la Strasbourg, care a decis acum că România se face vinovată de încălcarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului privind libertatea de exprimare.