Matteo Politi, italianul care pretindea a fi medic de chirurgie plasticã, reținut pentru 24 de ore

El urmeazã sã fie prezentat astãzi unui procuror, care va decide dacã cere sau nu arestarea sa preventivã. Italianul în vârstã de 38 de ani a fost depistat de polițiști ieri dimineațã în timp ce încerca sã iasã cu trenul din țarã, pe la punctul de frontierã Curtici.
Într-o declarație publicã fãcutã ieri, șeful Poliției Sectorului 1 al Capitalei, comisarul șef Ionuț Dana, a afirmat cã din noiembrie anul trecut autoritãțile române îl investigheazã pe italian, atât pentru înșelãciune cât și pentru identitate falsã:

S-a stabilit că cele două persoane au oferit o sumă de bani cetăţeanului italian, în jur de 14.000 de lei, pentru închirierea acelui spaţiu comercial. Acel spaţiu comercial nu aparţinea cetăţeanului italian. Pe parcursul audierilor s-a concluzionat că cetăţeanul italian a folosit şi o altă identitate în relaţia pe care a avut-o cu cele două persoane. Tot începând cu luna noiembrie, am întrebat atât autorităţile române, cât şi autorităţile din străinătate, în legătură cu această persoană. Pot să vă confirm faptul că cetăţeanul italian a fost condamnat în Italia pentru fapte asemănătoare. De asemenea, autorităţile italiene ne-au comunicat că el nu figurează în tabloul medicilor din Italia.

Matteo Politi a lucrat ca medic de chirurgie plasticã pentru 5 unitãți medicale din România fãrã sã aibã acest drept. Opera sub un alt nume, dupã ce i se atribuise cod de parafã de cãtre Direcția de Sãnãtate Publicã a Municipiului București.
Ministrul Sãnãtãții Sorina Pintea spune cã responsabilitatea pentru dreptul acordat falsului doctor de a realiza acte medicale aparțile clinicilor private care l-au angajat.
Dupã dezvãluirile din presã, Direcția de Sãnãtate Publicã a Capitalei a anunțat cã a demarat o anchetã internã. Pânã la finalizarea cercetãrii, funcționarul care i-a atribuit italianului codul de parafã a fost mutat disciplinar.

Sursa: RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Covasna: Arme de foc, arbalete, macete ş...

Stan Lucian | Citeste articolul

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi ş...

Parteneri