Liviu Dragnea, urmărit penal

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, este urmărit penal de Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul Tel Drum, firmă pe care ar fi controlat-o prin persoane interpuse.
Liviu Dragnea este acuzat de constituire de grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi fraudare de fonduri europene, fapte pe care le-ar fi comis pe vremea când era preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman.
Procurorii susţin că din grupul infracţional, iniţiat în 2001, au făcut şi fac parte funcţionari ai instituţiilor din administraţia publică şi oameni de afaceri, iar obiectivul ar fi obţinerea, în mod fraudulos, a unor sume importante din contractele finanţate din fonduri publice.
Prejudiciul estimat, până în prezent, de anchetatori se ridică la zeci de milioane de lei, transmite reporterul nostru, Mădălina Verman. Alte opt persoane mai sunt urmărite penal în acest dosar, care a fost constituit pe baza unei sesizări a Oficiului european antifraudă.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost audiat astăzi de procurorii anticorupţie, iar câteva zeci de persoane care au venit la sediul DNA pentru a-l susţine pe liderul social-democrat.

Sursa: Rador

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri