Dosar penal pentru tăieri ilegale de arbori, în Harghita

Jandarmii harghiteni au surprins, ieri după masă, doi bărbați din comuna harghiteană Subcetate, care au tăiat 7 arbori nemarcaţi silvic, în volum de peste 6 metri cubi.
Bărbaților li s-a întocmit dosar penal, a precizat pentru RTM purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Harghita, Gheorghe Suciu:

Jandarmii le-au întocmit celor în cauză actele premărgătoare, sub aspectul săvârşirii faptelor prevăzute de articolul 107 din Codul Silvic, respectiv tăierea arborilor fără drept. Dosarul cu actele de sesizare urmează a fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Toplița, în vederea continuării cercetărilor.”

În această lună, jandarmii harghiteni au mai constatat 3 încălcări ale Codului silvic, toate având ca obiect tăierea ilegală de arbori și au aplicat 7 sancțiuni contravenționale.

Valeriu Russu

Foto: Inspectoratul de Jandarmi Harghita

P  (2) P  (3)

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

BUNĂ DIMINEAŢA, TRANSILVANIA! cu

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Liga a III-a de fotbal, etapa a șasea

Rotar Mirela | Citeste articolul

Runda a șasea din Liga a III-a de fotbal...

Parteneri