Cetățean bulgar care copia date de pe carduri, arestat de polițiști

În perioada martie-aprilie 2015, acesta a montat mai multe aparate elecronice la ATM-urile unor bănci din Brașov și București.
Procurorii DIICOT și ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO, au prins în flagrant, cetățeanul bulgar, în timp ce amplasa mai multe dispozitive electronice destinate copierii datelor cardurilor bancare, la un ATM din zona Gării de Nord din București.
La percheziţia corporală efectuată asupra acestuia, au fost identificate mai multe astfel de dispozitive electronice, pe care bulgarul avea de gând să le monteze atât în București cât și în Brașov.
În urma cercetărilor, polițiștii au concluzionat că în perioada martie-aprilie 2015, cetățeanul bulgar a instalat dispozitive electronice destinate copierii datelor cardurilor bancare la 6 bancomate aparţinând mai multor bănci situate în Bucureşti şi Braşov, iar ulterior a demontat si ridicat instrumentele respective împreună cu datele conţinute de acestea.

Cu ocazia cercetărilor efectuate, au fost găsite şi ridicate dispozitive electronice de copire a datelor cardurilor bancare şi a codului de securitate PIN, instrumente folosite pentru montarea şi demontarea dispozitivelor de pe bancomat, un laptop, telefoane mobile, mai multe carduri bancare, printre care şi cele utilizate pentru testarea dispozitivelor, precum şi un card bancar falsificat.
Cetăţeanul bulgar a fost reţinut, urmând sa fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunerea de arestare preventivă.

Vali Blajovan

Foto: www.ziarulargesul.ro

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

SENS UNIC cu Uifalean Cristian

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Simona Halep și Gabriela Ruse, învinse l...

Stan Lucian | Citeste articolul

Jucătoarele române de tenis Simona Halep...

Parteneri