Judoka Corina Căprioriu, medaliată cu argint în Rusia
Publicat de radiomures, 18 iulie 2015, 17:40
Sportiva română, vicecampioană olimpică la Londra, a obţinut, sâmbătă, medalia de argint la puternicul turneu de judo de Grand Slam de la Tiumen din Rusia, după ce a fost învinsă în finala categoriei 57 de kg de către japoneza Tsukasa Yoshida. Până în finală, Corina Căprioriu a trecut pe rând de mongola Batzul Altai(optimi), de italianca Giulia Quintavalle (sferturi) şi de olandeza Sanne Verhagen (semifinale). La aceeaşi competiţie, Monica Ungureanu (categoria 48 kg) a ratat podiumul de premiere, fiind învinsă într-un meci din grupa locurilor 3-5 de rusoaica Irina Dolgova, iar Andreea Chiţu a terminat pe cea de-a 7-a poziţie întrecerile categoriei 52 kg.
Valeriu Voaideş
Foto: pressalert.ro