Județul Mureș va fi prezent la Târgul de Turism al României

Publicat de Corina Muntean, 12 noiembrie 2018, 16:09
Atracțiile turistice ale Mureșului vor fi detaliate pe un stand de 15 metri pătrați. Trei municipii vor avea propriile prezentări. Vizitatorii vor primi pliante, iar pe fundal vor rula filme cu atracțiile județului, a precizat pentru RTM președintele Asociației Visit Mureș, Szocs Levente.
Vom duce materiale promoționale care să prezinte atracțiile județului Mureș pentru a petrece cât mai mult timp în județul Mureș. Tîrgu-Mureșul, Sighișoara, Reghinul și toate atracțiile turistice vor fi prezentate, atât pe print cât și în format electronic. Este extrem de important să participăm la aceste târguri de turism, mai ales că începem să construim un brand turistic al județului Mureș, de aceea este important să fim prezenți online, dar să fim prezenți și la aceste târguri.”
Municipiul Sighișoara se va axa pe promovarea Cetății Medievale, iar toboșarul nu va lipsi de la deschidere, a explicat primarul Ovidiu Mălăncrăvean.
Și în acest an prezentăm orașul, în special Cetatea Medievală, sit UNESCO, care atrage din ce în ce mai mulți turiști, lucru de care suntem foarte mândri. Va pleca în delegație o echipă formată din trei membri ai Primăriei. Alături de ei, cel puțin la deschidere, va fi și toboșarul cetății, ca emblemă, ca simbol al Cetății noastre.”
Târgul de turism al României va avea loc la Pavilionul Romexpo din capitală, în perioada 15-18 noiembrie, pe o suprafață de peste 15.000 de metri pătrați, care vor găzdui standuri din toate zonele țării.
Raluca Creț