Județul Mureș a ajuns la 7 decese din cauza gripei

Publicat de MIRELA ROTAR, 7 martie 2018, 11:22
Ultimul deces confirmat a fost ieri, la un bărbat din Vânători de 63 de ani, care a fost răpus de virusul gripal de tip AH1. Săptămâna trecută a mai fost confirmat un deces în județul Mureș, tot la un bărbat de 61 de ani, din Târnăveni.
Numărul cazurilor de gripă de la începutul anului a ajuns la 16 în județul Mureș, dintre care 7 s-au soldat cu decese.
La nivel național, 84 de oameni au murit din cauza gripei.
Purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Mureș, dr. Stelian Caraghiaur:
Din nefericire, încă două cazuri de gripe am avut dintre care ambele decese. Este vorba de doi bărbați. Unul a decedat la 28 februarie iar celălalt la 1 martie. Amândoi aveau condiții medicale preexistente, amândoi erau nevaccinați și la ambii la depistat tulpina AH1. În total, avem 7 decese din cauza gripei, începând cu 1 ianuarie 2018.”
Bolile respiratorii continuă să se afle la un nivel ridicat în județul Mureș.
Potrivit raportărilor medicilor de familie, săptămâna trecută au fost înregistrate aproape 7.300 de viroze respiratorii, în ușoară scădere față de săptămâna anterioară, și peste 2.700 de pneumonii, cu 100 mai multe față de săptămâna anterioară.
Vaccinarea antigripală continuă în județul Mureș, până acum fiind imunizați gratuit prin programul Ministerului Sănătății, peste 14.700 de mureșeni.
Cristina Bulbescu