Județul Brașov va avea o mie de kilometri de piste de biciclete

Publicat de Corina Muntean, 24 februarie 2022, 13:08
Acestea se vor concentra în zonele turistice și istorice dar și în centrele urbane, în municipiul reședință de județ și în Zona Metropolitană a Brașovului.
În paralel, Consiliul Județean Brașov are în vedere realizarea de perdele forestiere și plantații de protecție de-a lungul a 300 de kilometri de artere rutiere, pentru limitarea efectelor poluării și reducerea riscului de înzăpezire a drumurilor.
Vicepreședintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică Şerban estimează că pașii birocratici vor fi străbătuți până la finele acestui an, când se va face cererea de finanțare:
Am ajuns în faza în care avem un candidat pentru studiul de fezabilitate. Estimăm ca în următorii 10 ani să construim aproximativ 1000 de km de piste de ciclism și cam 300 de km de perdele forestriere. Traseele sunt împărțite în trei grupe, respectiv zona metropolitană Brașov, zona Rupea și zona Făgăraș, după aceea să creăm o interconectivitate între aceste zone respectiv trasee turistice. Avem și sursele financiare necesare, inclusiv prin PNNR și ne gândim ca în maxim trei ani de zile putem să discutăm despre construcția a aproximativ 300 km de piste de ciclism în aria etropolitană a municipiului Brașov.
Studiul de fezabilitate beneficiază de o finanțare de peste 4 milioane de lei, iar proiectul în sine va fi propus pentru a fi finanțat cu fonduri europene din perioada 2021-2027.
Pistele şi plantaţiile de arbori trebuie proiectate pe domeniul public al județului Brașov, în zonele de siguranţă de pe drumuri naţionale, diguri, căi ferate sau pe trasee agricole şi forestiere, a precizat Todorică Şerban.
De-a lungul traseelor vor fi amenajate stații tehnice, parcări conectate cu transportul public judeţean şi cu cel feroviar, toalete publice, precum și spații de odihnă, a adăugat vicepreședintele CJ Brașov.
Valeriu Russu