Județul Brașov are peste 1.300 ha de păduri virgine

Publicat de radiomures, 15 decembrie 2016, 13:53
Acestea sunt în administrarea Ocoalelor Silvice și sunt supuse unor reguli stricte de protecție.
Conform catalogului publicat de Ministerul Mediului, județul Brașov se poate mândri cu peste 1.300 de ha de păduri virgine şi cvasivirgine. Astfel, pe teritoriul municipiului Codlea există 24,8 ha de pădure virgină, adică pădure „care s-a format şi s-a dezvoltat exclusiv sub acţiunea factorilor naturali şi în care procesele ecosistemice în dinamica lor se produc fără nicio influenţă antropică directă sau indirectă”.
Pădurea se află pe Măgura Codlei, este în proprietatea municipiului Codlea și este administrată de Ocolul Silvic Codrii Cetăţilor.
Dacă vorbim de cele 1.302 ha de pădure cvasivirgină, adică „foste păduri virgine dar care au suferit modificări antropice”, atunci trebuie spus că 562 de ha se află în Munții Făgărașului, suprafața fiind administrată de Ocolul Silvic Pădurile Făgăraşului. O altă suprafață de 370 de ha de pădure cvasivirgină se află în Munții Ciucaș, și este în proprietatea publică a municipiului Braşov, fiind administrată de Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt. 269 ha de pădure cvasivirgină, se află și în proprietatea comunei Şinca iar 43 ha în proprietatea orașului Zărnești.
Vali Blajovan