Judecătorii de la Curtea de Apel Tîrgu-Mureş vor primi calculatoare noi

Publicat de radiomures, 10 martie 2017, 15:58
Anul trecut s-a reuşit achiziţionarea de calculatoare pentru întreg personalul auxiliar al instanţei, iar birourile judecătorilor vor fi dotate cu aparatură până la sfârşitul anului.
Preşedintele Curţii de Apel Tîrgu-Mureş, Florin Dima:
S-a putut asigura dotarea cu calculatoare a întregului personal auxiliar din cadrul Curţii de Apel, e vorba de calculatoare noi, până acum aveam calculatoare achiziţionate de Ministerul Justiţiei în 2006, erau învechite, depăşite. S-au mai achiziţionat multifuncționale şi calculatoare la începutul acestui an, astfel încât, până la mijlocul acestui an, sau cel mai târziu, până la sfârşitul acestui an, toţi judecătorii să aibă calculatoare noi.”
Tehnica performantă este cu atât mai necesară cu cât de la 1 ianuarie a fost introdus un program care le permite părţilor, pe baza unei parole, să vizualizeze întreg dosarul de acasă.
Florin Dima a declarat că, până acum, nu au fost reclamaţii pe marginea noului sistem, care a funcţionat fără probleme.
Raluca Creţ