Jocmania începe astăzi la Râșnov
Publicat de radiomures, 22 iunie 2014, 16:21 / actualizat: 16 februarie 2015, 11:30
În fiecare zi, până pe 29 iunie, agenda copiilor va fi una plină cu jocuri, filme şi distracţie.
Începând de astăzi şi până pe 29 iunie, copiii râșnoveni, mai mari şi mai mici vor avea de unde alege cum să-şi petreacă timpul liber.
Jocuri, spectacole, filme, toate au fost pregătite pentru ei, în cadrul Jocmania, ediţia 2014, eveniment deja tradiţional, organizat de Primăria Râşnov.
Anul acesta, Jocmania va avea loc în Cetatea Râşnov, dar şi pe Promenadă, precum şi la Cinematograf, unde, în fiecare seară, de la ora 20.00 au fost programate proiecţii de film, cum ar fi „Madagascar 3″, „Despicable me 2″, „Frozen” sau „Rise of the Guardians”.
Pe tot parcursul evenimentului, copiii vor fi prinşi în tot felul de activităţi: vor învăţa să picteze pe pânză, să creeze diverse lucruri, cum ar fi prelucrarea ramelor foto sau decorarea lor, vor învăţa să tragă cu praştia, vor urma cursuri de iniţiere montană şi vor lua lecţii despre tehnica speologiei alpine sau despre arhitectura medievală.
Nu lipsesc nici spectacolele de teatru de păpuşi, care vor avea loc în fiecare zi, de la ora 17.00, în zona Promenadei Sisi, dar și în Cetate.
„Jocmania” a devenit un festival cu tradiţie pentru Râşnov, prima ediţie fiind organizată în 2009.
Vali Blajovan