Joaca după ore, în curtea școlii, se amână
Publicat de Hategan Raul, 8 aprilie 2022, 20:01
Legea care permite accesul elevilor pe terenurile de sport din curtea școlii și în afara programului este neconstituțională.
Curtea Constituțională a admis cu majoritate de voturi contestația Guvernului prin care a reclamat formulări neclare în textul actului normativ.
Decizia curții îi nemulțumește pe elevi, care nu au unde să își petreacă timpul liber și ar prefera un cadru organizat, unde să se simtă în siguranță.
Președintele Consiliului Național al Elevilor, Robert Avram:
Existau deja unități de învățământ și consilii locale care permiteau școlilor să deschidă porțile de la teren înainte sau după programul unităților de învățământ, astfel încât să nu fie afectat programul cursurilor. Nu ne putem pronunța asupra constituționalității legii sau asupra pronunțării Curții Constituționale. Așteptăm motivarea și de acolo vom vedea exact care sunt pașii următori pentru că accesul elevilor în curtea unităților de învățământ este un drept pe care aceștia îl au și este un deziderat care trebuie atins, într-un fel sau altul.
Și părinții ar fi fost bucuroși dacă această lege s-ar fi aplicat, însă cu o supraveghere a copiilor din partea școlii.
Președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, Iulian Cristache:
Copiii stau prea mult în mediul online, pe de o parte se spune că avem nevoie să îi protejăm, pe de altă parte, ca să scăpăm de ei și să nu ne mai ocupe timpul îi lăsăm să stea numai cu ochii în tablete, cu ochii în calculatoare. Am atras atenția de mult timp, că aceste școli trebuie să creeze cadrul prin care copiii pot comunica, pot socializa, se pot juca în curțile școlilor.
Ioan Bândilă, profesor de sport și inspector de specialitate, spune că, după doi ani de pandemie, un spațiu de mișcare corespunzător, deschis copiilor, ar fi ajutat mult la starea lor fizică:
Sportul, în general, este benefic, aduce tot felul de beneficii, dacă îl practici în mod regulat. Și normal că, dacă pe copiii aceștia i-am lăsa să se joace, ca o extensie a muncii lor de zi cu zi de la școală, și să deschidem din nou curțile, terenurile de sport, pentru ei, ar fi o chestiune extraordinară. Problema este că ei ar trebui să fie și supravegheați până la o anumită vârstă și probabil de aici sunt unele semne de întrebare. Școlile, marea majoritate au portari, care pot să îi supravegheze și după masa, să arunce un ochi pe ce face copilul în curtea școlii, iar acolo unde nu este portar, din ce știu eu, s-a înlocuit acest serviciu prin camere video.
În continuare, școlile pot decide dacă deschid sau nu curtea școlii pentru elevi.
La Colegiul Național ”Alexandru Papiu Ilarian” din Târgu Mureș deja s-a luat această decizie, a arătat directoarea Cristina Someșan.
Noi, la începutul anului școlar, am aprobat în consiliul de administrație un program prin care să fie deschisă curtea Papiului, cu un regulament, cu măsurile de supraveghere. Papiul nu este o școală de cartier, nu îmi pot da seama dacă comportarea va fi aceeași la colegiul nostru sau la o școală generală unde sunt mulți copii în cartier și caută un loc în care să facă sport, să joace baschet, volei, fotbal. Nu am cum să compar. La noi nu a fost mare solicitare pentru că, după masa, în zona respectivă nu sunt foarte mulți tineri.
Proiectul de lege a fost adoptat în calitate de for decizional de Camera Deputaților în decembrie anul trecut și prevedea introducerea unui articol nou în Legea educației fizice și sportului.
Curtea Constituțională a decis că este neconstituțională modificarea legii educației și sportului referitoare la folosirea, când nu sunt activități școlare, a infrastructurii sportive fie de către copii, fie de către persoane fizice sau juridice.
Raluca Creț