Jandarmii mureşeni, chemaţi pentru a supraveghea activitatea la permise
Publicat de radiomures, 9 ianuarie 2013, 00:00
Jandarmii mureşeni au fost chemaţi pentru a supraveghea activitatea la serviciul de permise auto.
Sute de mureşeni stau în fiecare zi la coadă la serviciul permise auto pentru a-şi preschimba permisele înainte de 19 ianuarie. După această dată se vor schimba condiţiile de eliberare, iar una dintre cele mai importante modificări se referă la condiţiile de preschimbare. Astfel, permisele se vor schimba numai după data expirării şi numai după efectuarea unor examene medicale. Acum permisele se pot schimba înaintea datei de expirare şi fără efectuarea examenelor medicale, care costă peste 100 de lei.
Angajaţii Serviciului Public Comunitar Permise şi Înmatriculări Auto sunt supraaglomeraţi şi au fost nevoiţi să îşi prelungească programul până seara târziu. În aceste zile, cererile pentru eliberarea permiselor sunt de zece ori mai numeroase decât într-o zi normală, a explicat şeful serviciului, Gheorghe Băcilă.
Gheorghe Băcilă a mai precizat că, din cauza numărului mare de persoane, au apărut neînţelegeri, motiv pentru care la sediul serviciului au fost chemaţi jandarmii.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Mureş, Daniel Manea, a subliniat că nu a fost vorba de violenţe, dar jandarmii vor rămâne la serviciul auto dacă se va menţine aglomeraţia.
Oamenii sunt nemulţumiţi de organizare şi cer deschiderea mai multor ghişee. Mulţi dintre ei vin la sediul instituţiei cu câteva ore înainte de începerea programului pentru a-şi preschimba cât mai rapid permisul auto.
Şeful Serviciului Permise, Gheorghe Băcilă, a explicat că numărul personalului care să se ocupe de această problemă nu poate fi suplimentat din cauza reducerii numărului de angajaţi. Acum doi ani, schema de personal a serviciului s-a redus de la peste 30 de angajaţi la doar 22.
Raluca Creţ