Jandarmii montani militează pentru un mediu mai sigur
Publicat de radiomures, 27 iunie 2014, 12:10
Campania „Jandarmeria Montană, pentru un mediu sigur!” s-a lansat astăzi, în apropierea Masivului muntos Piatra Altarului din Cheile Bicazului.
Campania este iniţiată de către Jandarmeria Română şi se va desfăşura în cadrul Proiectului elveţiano-român „Consolidarea capacităţilor Jandarmeriei Române”, cu scopul de a contribui la sporirea siguranţei cetăţenilor în zonele montane.
În cadrul acesteia, jandarmii vor realiza o serie de exerciţii demonstrative, care vor consta în efectuarea unei intervenţii pentru salvarea-evacuarea unor persoane aflate în dificultate în regiunea stâncoasă a Cheilor Bicazului.
Acţiunea se va realiza cu sprijinul unui elicopter aparţinând Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne.
În cadrul aceluiaşi eveniment, cercetaşii din cadrul Centrului local „Orion” Miercurea Ciuc – Cercetaşii României vor lua parte la o serie de jocuri de coeziune a grupului, în urma cărora vor fi premiaţi de către organizatori.
În parcarea din faţa fostei cabane Floare de Colţ, în apropierea tunelului va fi amplasat un punct de informare al Jandarmeriei Române, unde vor fi oferite informaţii de specialitate şi vor putea fi vizualizate o parte din materialele şi tehnică aflate în dotarea posturilor montane.
Raluca Creţ