Jandarmii harghiteni îşi deschid azi porţile pentru cei mici
Publicat de radiomures, 3 iunie 2013, 08:27
Inspectoratul de Jandarmi Județean Harghita marchează astfel Ziua Internaţională a Copilului.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Harghita, Gheorghe Suciu, a declarat că se va prezenta o parte din echipamentul, dotarea tehnică şi auto pentru executarea misiunilor, iar cei mici vor putea asista şi la un exerciţiu demonstrativ de autoapărare.
De asemenea, vor putea fi vizionate două scurtmetraje, unul dintre acestea fiind premiat în cadrul Festivalului Naţional de Umor Cazon „Podul minciunilor”, ediția 2012. Activitatea se va desfășura la imobilul Harghita Veche, situat pe bulevardul Timișoarei, nr. 3, din Miercurea Ciuc, între orele 11,00 și 15.00.
Ioana Dima