Iubitorii de natură și sport sunt invitați duminică la un semimaraton

Publicat de radiomures, 27 august 2015, 15:05 / actualizat: 27 august 2015, 16:48
Cea de-a II-a ediție a evenimentului sportiv organizat de Gravity va începe la ora 11.00, pe 30 august, în localitatea Sânișor din județul Mureș.
Participanții vor alerga pe dealurile din satele Maiad, Bozeni și Sânișor.
Va avea loc un semimaraton pe un traseu de 21 de kilometri, un cross pe 9 kilometri, iar pentru copii va fi organizată o cursă specială pe 1,5 kilometri, a declarant reprezentantul organizatorilor, Ovidiu Balaș.
Mesajul este pro alergare, pro mișcare, pro natură. Evenimentul se desfășoară în natură, practic noi încercăm să oferim lumii o alternativă în afara Platoului, să deschidem ușa și către zona Sânișorului, care este o zonă foarte frumoasă, și să se facă niște trasee care să aibă cât mai mare popularitate în rândul cetățenilor.”
Pentru participare se percepe o taxă, dar cursa copiilor este gratuită.
Raluca Creţ
Foto: www.iasi4u.ro