Iubitori ai muzicii din toată ţara, aşteptaţi la a treia ediţie a Tuşnad Gastro Blues Fest

Publicat de Hategan Raul, 9 iunie 2022, 18:39
Iubitori ai muzicii din toată ţara sunt aşteptaţi, în perioada 10-12 iunie, la Băile Tuşnad, la cea de treia ediţie a festivalului Tuşnad Gastro Blues Fest, eveniment care promite premiere muzicale şi experienţe culinare inedite.
Potrivit paginii oficiale a festivalului, Tusnad Gastro BluesFest vine cu trei premiere pentru România, respectiv chitaristul britanic Marcurs Bonfanti, legendara trupă britanică ‘Dr. Feel Good’, precum şi Gisele Jackson, din SUA.
Printre artiştii şi formaţiile autohtone prezente la festival se numără trupa Bruning Blues, Soul Serenade, Florin Giulea Trio şi Zsugya Robert Cristian aka Southernman Robbie.
Festivalul va găzdui şi o expoziţie de fotografie, cu imagini din ediţiile anterioare, precum şi o serie de workshopuri tematice iniţiere în tainele bluesului, unde accesul va fi gratuit, în limita locurilor disponibile.
Tuşnad Gastro Blues Fest este un eveniment ce împleteşte muzica live şi gastronomia într-un concept unic, cu scopul de a contribui la promovarea turistică a staţiunii şi împrejurimilor acesteia.