ITP-ul nu se prelungește pe perioada stării de urgență

Publicat de MIRELA ROTAR, 1 aprilie 2020, 13:37
Activitatea Serviciului Rutier Mureș ce implică relația cu publicul este suspendată pe perioada stării de urgență, iar toate cererile, reclamațiile și petițiile se trimit pe fax sau online, la adresele menționate pe site-ul IPJ.
Cei cărora le expiră actele le pot utiliza în continuare, cu excepția certificatului de inspecție tehnică periodică, siguranța deplasării pe drumurile publice fiind o prioritate și în această perioadă.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Mureș, Emanuela Fărcaș:
În situația în care valabilitatea permisului de conducere expiră în perioada stării de urgență sunt incidente prevederile art. 14 din Decretul 195/2020, permisul de conducere fiind valabil până la încetarea stării de urgență.Totodată, precizăm că certificatul de inspecție tehnică periodică (ITP) nu intră sub incidența Ordonanțelor militare, agenții economici care le emit, nefiind autorități publice, siguranța deplasării pe drumurile publice fiind o prioritate și în această perioadă.
De asemenea, activitatea de verificare a cunoașterii regulilor de circulație este suspendată pe perioada stării de urgență.
Raluca Creț