ITM a demarat o anchetă în accidentul din Tg. Mureş.
Publicat de radiomures, 6 mai 2012, 00:00
Primele concluzii ale accidentului în urma căruia două persoane s-au intoxicat, vor fi cunoscute mâine.
Doi bărbaţi, în vârstă de 18 şi 37 de ani, au ajuns ieri la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Tîrgu-Mureş, după ce s-au intoxicat în timp ce curăţau o fântână aflată în interiorul unei societăţi comerciale din oraş.
Fântâna se afla în interiorul unei societăţi comerciale, iar cei doi bărbaţi au fost solicitaţi pentru a o curăţa.
Primul a intrat, i s-a făcut rău, iar la câteva minute a intrat după el şi al doilea bărbat, căruia de asemenea i s-a făcut rău.
La faţa locului s-a deplasat şi o echipă a Inspectoratului Teritorial de Muncă Mureş, care a demarat cercetările specifice.
Şeful ITM Mureş, Andrei Mureşan, a declarat pentru RTM că primele concluzii vor fi cunoscute mâine, după studierea rapoartelor SMURD şi ISU.
Bărbaţii au fost duşi la SMURD, unde au rămas sub supravegere medicală.
Raluca Creţ