Italianul Guardini, victorie în etapa I a Turului Ținutului Secuiesc

Publicat de MIRELA ROTAR, 4 august 2021, 17:25
Componentul echipei continentale Giotti Victoria- Savini Due, italianul Andrea Guardini, a câștigat prima etapă a Turului Ciclist al Ținutului Secuiesc, desfășurată miercuri pe traseul Tg.Mureș-Miercurea Nirajului-Sovata-Bisericani-Cristuru Secuiesc- Odorheiu Secuiesc (124.9 km).
Guardini, cronometrat cu timpul de 2 ore 47 de minute și 5 secunde, a fost urmat pe podium de austriacul Daniel Auer de la formația continentală WSA KTM Graz și de compatriotul său Davide Finatti, de la North Wave -Siatek-Olmo. Cel mai bine clasat român a fost Daniel Crista, de la CSA Steaua București, sosit al 6-lea.
Joi, 5 august, are loc dea de-a doua etapă, Odorheiu Secuiesc -Gheorgheni -Izvorul Mureșului – Miercurea-Ciuc (125.2 km)
Ediția din acest an a Turului Ciclist al Ținutului Secuiesc se desfășoară în perioada 4-7 august și reunește la start 19 echipe, printre care patru selecționate naționale (România, Bulgaria, Slovacia și Ucraina).
Celelalte echipe sunt continentale sau de club și provin din Austria, Italia, Ucraina, Belgia, Ungaria, Germania și România.
Valeriu Voaideș