ISU reia atenționările asupra riscului de înec în sezonul estival

Publicat de APETRI MARGARETA, 1 iulie 2021, 13:33
Persoanele care aleg să-şi petreacă timpul liber în apropierea cursurilor de apă, a lacurilor și în locurile de agrement devin tot mai numeroase odată cu sosirea anotimpului călduros.
Din acest motiv, ISU subliniază că este important ca cetățenii să conștientizeze riscul ce şi-l asumă dacă aleg să se răcorească în locuri neamenajate, mai ales acolo unde există avertismentul „Scăldatul interzis”.
Vremea instabilă, fenomenele meteorologice periculoase cu ploi abundente, scurgeri de pe versanți și creșteri masive ale debitelor râurilor, pâraielor, lacurilor și bălților pot pune în pericol viața celor care se scaldă în astfel de locuri neamenajate, atenționează purtătorul de cuvânt al ISU Mureș, Dan Petru Daniel:
ISU Mureș recomandă să nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi lângă şi în apă, ei se vor scălda numai sub supravegherea părinţilor sau altor persoane mature. Frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat, evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, nu realizaţi acte de teribilism prin plonjarea de pe platforme, poduri sau alte elemente de construcţii, nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare, nu vă aventuraţi în apă când sunteţi în stare de ebrietate, seara târziu sau pe timp de noapte.
Dacă anul trecut, în județul Mureș un minor a decedat înecat într-o groapă plină cu apă, anul acesta pompierii militari nu au fost solicitați să intervină deocamdată la vreun înec.
În cazul unei situații de urgență, trebuie anunțate de îndată autoritățile prin numărul unic de urgență 112!
Valeriu Russu