ISU Mureș trimite încă o autospecială la punctul de intervenție de la Azomureș
Publicat de Rotar Mirela, 17 octombrie 2023, 14:01
Începând de mâine, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș transferă o autospecială și un echipaj de stingere și descarcerare la punctul de intervenție de la Combinatul Azomureș, pentru a reduce timpul de intervenție în acea zonă.
Decizia a fost luată împreună cu Serviciul de Ambulanță Județean Mureș, după ce, de la începerea lucrărilor pe strada Gheorghe Doja, s-au înregistrat mai multe minute de întârziere.
Șeful ISU Mureș, Călin Handrea:
De mâine vom avea acolo două echipaje medicale și unul de stingere, ca să acoperim zona respectivă. Până acum nu au fost intervenții pe situații de urgență, decât în această dimineață, când am avut o scurgere de carburant. Într-adevăr, deplasarea a fost dificilă, ne-a luat 20 de minute pentru doi kilometri, mai ales la orele de vârf.
Lucrările de reabilitare a străzii Gheorghe Doja au un termen de execuție de 12 luni.
Autor: Raluca Creț