ISU Mureș a primit o autospecială de stingere de 10.000 de litri

Publicat de Rotar Mirela, 15 mai 2023, 09:37
Zece autospeciale de stingere, având o capacitate de 10.000 de litri de apă, au fost recepţionate la sfârşitul săptămânii, fiind repartizate către mai multe zone din țară printre care ISU Bistriţa-Năsăud, ISU Cluj și ISU Mureş, informează azi dimineaţa Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a IGSU, până la acest moment alte 100 astfel de autospeciale au intrat în dotarea salvatorilor.
Acest tip de tehnică de intervenţie face parte din totalul celor 200 de autospeciale de stingere cu capacitatea de 10.000 de litri care vor fi achiziţionate în cadrul proiectului VIZIUNE 2020, finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, a cărui valoare este de aproximativ 682 milioane euro.
Prin implementarea proiectului se asigură îmbunătăţirea nivelului de dotare, înlocuirea autospecialelor cu durata normată de exploatare depăşită şi acoperirea deficitului, arată IGSU.