Irina Begu, eliminată în primul tur al probei de simplu de la Toronto
Publicat de radiomures, 12 august 2015, 10:05
Jucătoarea română de tenis Irina Begu nu a reuşit să treacă de runda inaugurală a turneului „Rogers Cup” de la Toronto, din Canada, dotat cu premii totalizând 2.377.300 de dolari, fiind învinsă, în două seturi, cu 6-3, 7-6 (4) de bielorusa Olga Govortsova. Begu continuă însă la dublu, unde, alături de Raluca Olaru, este calificată în optimile de finală. Cele două românce vor întâlni, miercuri seara, cuplul spaniol Garbine Muguruza-Carla Suarez Navarro.
Simona Halep, a doua favorită a turneului de la Toronto, este calificată direct în turul secund, unde va juca, miercuri seara, contra Jelenei Jankovic din Serbia. Aceasta a trecut, în runda inaugurală, cu 7-6, 6-2 de Caroline Garcia din Franţa. Halep a evoluat, marţi seara, în proba de dublu, alături de rusoaica Daria Gavrilova, cele două pierzând cu 6-2, 6-3 în faţa cuplului croato-american Darija Jurak-Raquel Kops-Jones.
Valeriu Voaideş
Foto: digisport.ro