Iohannis: Vom continua să fim ferm şi neabătut alături de Chişinău

Publicat de Andrei Borz, 3 aprilie 2023, 18:45
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, azi după întrevederea de la Palatul Cotroceni cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, şi cancelarul german, Olaf Scholz, că sprijinul pentru Republica Moldova va continua, cu atât mai mult cu cât această ţară este supusă unor presiuni hibride sistematice, inclusiv unor tentative de subminare a ordinii constituţionale.
Republica Moldova mizează pe sprijinul României şi al Germaniei pentru obţinerea iniţierii negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, a declarat cu același prilej, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
‘În marea familie europeană, acolo merge Republica Moldova şi vă suntem recunoscători pentru susţinerea acordată parcursului nostru spre aderarea la UE. Mizăm şi în continuare pe ghidarea şi sprijinul ţărilor voastre pentru obţinerea iniţierii negocierilor de aderare la UE’.
Sursa: agerpres.ro