Iohannis: România îşi doreşte ca NATO să fie puternică, unită şi coezivă

Publicat de radiomures, 25 mai 2017, 18:49
România îşi doreşte ca Alianţa Nord Atlantică să fie puternică, unită şi coezivă, iar flancul estic să fie bine consolidat într-un mod echilibrat, a declarat la Bruxelles preşedintele Klaus Iohannis.
Este prioritar ca zona Mării Negre să rămână în centrul atenţiei, iar în ceea ce priveşte Rusia, trebuie să existe o abordare unitară, a mai spus şeful statului.
La Bruxelles se desfăşoară summitul Nato, la care temă principală este întărirea rolului Alianţei în lupta împotriva terorismului.
Participă şi preşedintele american Donald Trump, care a avut şi o serie de întîlniri cu liderii europeni.
Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, spune că i-a transmis un mesaj de prietenie în favoarea Europei.