Invitaţie la dezbatere asupra Constituţiei
Publicat de radiomures, 12 aprilie 2013, 19:27
Asociaţia Pro Democraţia Braşov a iniţiat un proiect prin care invită societatea civilă să participe la dezbaterile asupra viitoarei forme a Constituţiei României.
Scopul Forumului este de a asigura premisele necesare pentru ca eventualele modificări ce vor fi aduse Constituţiei să reflecte voinţa reală societăţii româneşti.
La Braşov, Asociaţia Pro Democraţia club Braşov şi Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative din cadrul Universităţii „Spiru Haret” Braşov organizează o dezbatere pe axa teritorială a Forumului, sâmbătă, 13 aprilie, în Sala de Consiliu a Universităţii „Spiru Haret”, începând cu ora 14.00.
La finalul dezbaterilor, echipa Forumului va realiza un Raport de sinteză a dezbaterilor şi propunerilor înaintate în cadrul Forumului Constituţional, acesta urmând să stea la baza activităţii Comisiei pentru elaborarea propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României.
Dorin Duşa