Investiții de 10 milioane de euro în comuna Sângeorgiu de Mureș

Publicat de MIRELA ROTAR, 23 aprilie 2018, 11:15
Localitatea învecinată cu municipiul Tîrgu Mureș a câștigat, în ultima perioadă, finanțare pentru 10 proiecte, dintre care 6 sunt din fonduri europene. Acestea se referă la investiții în infrastructură, turism, în domeniul social, dar și cultural.
Datorită fondurilor, Castelul Mariaffy intră în aceste zile în reabilitare și va deveni un veritabil centru cultural și turistic, explică primarul Sofalvi Szabolcs:
Ne-am luptat mult să câștigăm fonduri europene pentru reabilitarea castelului dar și pentru dotarea lui. Am câștigat un proiect și pentru un nou cămin cultural. Lucrările vor începe în acest an și va fi un cămin cultural modern, dar în stil transilvănean. Avem un alt proiect interesant pentru realizarea unui traseu pentru cicliști, de la râul Mureș atingând castelul Mariaffy, Băile Sărate, Dealul Pițigoilor, zona de sport, la care am câștigat un nou proiect din fonduri europene. Vom construi un teren de fotbal care va funcționa și ca pationar.”
De investiții beneficiază cei peste 10 mii de locuitori ai comunei și turiștii care aleg să-și petreacă timpul liber în Sângeorgiu de Mureș.
Între timp, administrația locală este interesată și să ofere confort localnicilor prin îmbunătățirea infrastructurii și a condițiilor de studiu.
Revine primarul Sofalvi Szabolcs:
Am câștigat un proiect pentru asfaltarea a 17 străzi care va începe vara aceasta, un alt proiect pentru extinderea rețelei de apă și canalizare inclusiv spre satul Tofalău și Cotuș, dar și un proiect de mansardare a școlii gimnaziale Sf. Gheorghe, având peste 900 de elevi. Am extins grădinița, dacă se poate spune așa, iar proiectul pe care l-am terminat a fost construirea unei creșe care are o capacitate de 60 de locuri.”
Cel mai amplu proiect de finanțare, de peste 3 milioane euro, este unul de coeziune socială și are peste 900 de beneficiari. Prin acesta, timp de 3 ani, familiile sărace din Sângeorgiu de Mureș sunt sprijinte în a-și crea o viață mai bună.
Marcela German