Inundații sunt și în Mureș

Publicat de MIRELA ROTAR, 14 martie 2018, 08:28 / actualizat: 14 martie 2018, 10:38
Potrivit pompierilor în localitatea Gurghiu au fost inundate 20 de gospodării, 5 pivnițe, o locuință, 40 de podețe, aproximativ 700 de metri din drumul județean 153 C și 10 hectare de teren agricol.
În zona Vânători, în amonte de pod există posibilitatea ieșirii din matcă a râului Târnava Mare. În prezent au rămas inundate 12 gospodării în urma intervenției pompierilor mureșeni ajutați de serviciile voluntare pentru situații de urgență.
Cota de atenție este depășită pe râul Mureș la Stânceni și Suseni, iar pe Târnava Mare la Sighișoara.
Bianca Tomuț