Inundații în Harghita !

Publicat de Corina Muntean, 23 iunie 2021, 18:43
În urma ploilor abundente din ultimele ore, pompierii harghiteni, militari şi civili, intervin în trei localităţi afectate de inundaţii.
Astfel, potrivit ISU Harghita, în localitatea Tulgheş au fost inundate patru case. O femeie cu doi copii au fost evacuaţi preventiv, ei fiind cazaţi în sala de sport.
De asemenea, în comuna Corbu sunt inundate patru case şi trei pivniţe, iar în comuna Bilbor, o stradă a fost inundată, apa intrând în curţile adiacente.
În zona afectată de inundaţii s-a deplasat şi inspectorul şef al ISU Harghita, col. Stelian Cimpoeşu.
Localitatea Eghersec, din comuna Ciucsângeorgiu, este afectată parţial de întreruperea curentului electric. Este vorba despre 107 consumatori, 10 Puncte de Transformare și o linie medie tensiune.
Judeţul Harghita s-a aflat sub avertizare de cod roşu de ploi torenţiale, vijelii, grindină şi descărcări electrice, fiind emise mesaje RO-ALERT pentru mai multe localităţi. În prezent, judeţul se află sub incidenţa unui cod portocaliu hidrologic, până la miezul nopţii.
Bianca Tomuţ