Inundaţii în 36 de localităţi din 15 judeţe
Publicat de Corina Muntean, 21 iulie 2021, 09:15
Ploile torenţiale căzute în ultimele 24 de ore au provocat inundaţii în 36 de localităţi din 15 judeţe. Pompierii au intervenit pentru evacuarea a zeci de turişti blocaţi de viituri, a informat, astăzi, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Judeţele afectate sunt Alba, Argeş, Botoşani, Braşov, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Hunedoara, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Tulcea şi Timiş.
S-a intervenit pentru evacuarea apei din 19 case, şapte anexe gospodăreşti, 56 curţi și 70 de beciuri și subsoluri. De asemenea, s-a acționat şi pentru degajarea a 13 arbori căzuţi pe carosabil, fiind afectate trei autoturisme.
Și pompierii mureșeni au intervenit ieri pentru îndepărtarea a doi copaci căzuți în municipiul Târgu Mureș, precum și a unui copac căzut pe carosabil între localitățile Lunca Bradului și Neagra.
Rodica Boariu