Intervenție a polițiștilor la Târnăveni

Publicat de MIRELA ROTAR, 21 aprilie 2020, 09:16
Polițiști din Târnaveni au intervenit ieri cu efective mărite în cartierul Dezrobirii din localitate, ca urmare a unor sesizări de tulburare a ordinii și liniștii publice.
La fața locului s-a constatat faptul că mai multe persoane nu respectau prevederile legale instituite în această perioadă, prin faptul că se aflau constituite în grupuri și tulburau ordinea și liniștea publică, ascultând muzică la o intensitate ridicată.
Forțele de ordine le-au solicitat intrarea în locuințe, aceștia manifestându-și nemulțumirea cu privire la obligație. În urma intervenției polițiștilor, toate persoanele s-au conformat, fiind restabilită ordinea și liniștea publică, precizează IPJ Mureș.
Până în prezent au fost identificate 19 dintre persoane și urmează a fi sancționate contravențional pentru nerespectarea Ordonanțelor Militare .
Cercetările continua în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și luarea masurilor legale ce se impun.
Zona va fi monitorizată în continuare pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.
Alina Andrei