Intervenție a forţelor speciale franceze, lângă Paris

Publicat de radiomures, 18 noiembrie 2015, 11:27
Cel puţin trei oameni ar fi fost ucişi, inclusiv o femeie-kamikaze, transmite Mediafax.
O intervenţie a forţelor speciale franceze Raid a avut loc în această duimineață la Saint-Denis, o localitate situată la periferia Parisului, unde s-au putut auzi numeroase focuri de armă şi detonări, locuitorii fiind avertizaţi să rămână în case.
Operaţiunea l-ar viza pe presupusul organizator al atentatelor de vineri seara de la Paris, Abdel-hamid Abaaoud.
Trei persoane vizate de operaţiune ar fi fost ucise, inclusiv o femeie-kamikaze, care şi-a detonat centura explozivă. Cel puțin 4 polițiști au fost răniți în timpul operațiunii, iar potrivit procurorilor francezi 5 persoane au fost arestate.
Foto: www.tion.ro