În centrul Italiei s-au produs aseară trei cutremure în interval de câteva ore

Cutremurele de aseară din centrul Italiei au provocat decesul unei persoane, care a suferit un infarct, şi rănirea mai multora.

Potrivit corespondentei Radio România Actualităţi, Elena Postelnicu, cele mai puternice seisme de 5,4 si 5,9 au avut loc în regiunea Marche şi au fost urmate de zeci de replici de intensitate 2,5 până la 3.
Epicentrul seismelor a fost localizat la Valnerina, în apropiere de Macerata, regiunea Marche. Zeci de localităţi au rămas fără energie electrică, sute de persoane au dormit pe parcurul nopţii – în care s-au întregistrat temeperaturi scăzute şi ploaie continuă – în maşini, în corturi şi săli de sport.
Pompierii au declarat că nu există persoane sub dărâmături, clădirile care au căzut sau au fost fisurate, sunt, în general, biserici, sau edificii publice.
Zeci de echipe de salvare se află în zonele afectate din provinciile Macerata şi Perugia, dar munca lor este îngreunată de ploaie.
Cele trei cutremure cu magnitudini de 5,4, 5,9 şi 4,6 s-au simţit până la Roma, unde câteva clădiri au fost fisurate, provocând panică în rândul localnicilor.
Şcolile şi toate instituţiile de învăţământ din regiunile Marche şi Umbia vor fi închise astăzi.
Şeful Secţiei consulare de la Roma şi consulul general al României la Bologna vor avea, în această dimineaţă, infomaţii despre situaţia românilor din provinciile Macerata şi Perugia, unde trăiesc aproape 8.500 de conaţionali.

În centrul Italiei s-au produs aseară trei cutremure în interval de câteva ore.

Acestea au avut intensităţi de 5,4, 5,6 şi respectiv 5,9.
Una dintre localităţile afectate este şi Amatrice, devastată deja de seismul din luna august, când apropae 300 de oameni au murit, dintre care 11 români.
20 de replici seismice de până în 2,5 grade s-au înregistrat de la cutremurul cu magnitutdine de 5,9 de ieri seară, din centrul Italiei.
Echipele de intervenţie, Protecţia Civilă, pompieri, carabinieri şi poliţia se află în zonele afecate din Provincia Macerata şi din Provincia Perugia.
Potrivit pompierilor, nu există persoane sub dărâmături, clădirile care au căzut sunt, în general, biserici, sau edificii publice, şcoli, instituţii, magazine, în care nu se afla nimeni în momentul cutremurului.
Consulul general al României la Bologna, Eugen Şerbănescu şi şeful Secţiei consulare de la Roma, Laura Tiu au declarat că în această dimineaţă vor încerca să afle situaţia cetăţenilor români din zonele afectate de cutremur.
În Provincia Macerata se află 5 mii de români, iar în Provincia Perugia – 3.500.

Sursa: Rador, RRA

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9766RON0.00030
  • usd 1.1541 1 -0.0034

  • chf 5.2945 1 0.00030

  • aud 3.0880 1 0.00050

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

A încetat din viață Ioan Ceaușescu, fond...

Stan Lucian | Citeste articolul

Întreaga echipă SIMFEST este profund înd...

Sediul Pompierilor din Târgu Mureş, reab...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Evenimentul prilejuit de inaugurarea sed...

La Târgu Mureş începe azi ”Noaptea Albă ...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Evenimentul se desfășoară în perioada 4-...

69 de români au fost repatriaţi, ieri, d...

Rotar Mirela | Citeste articolul

Străinii părăsesc Libanul, în timp ce Is...

Medicii mureșeni avertizează asupra înmu...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Astăzi este marcată la nivel național Zi...

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Stan Lucian | Citeste articolul

Un nou grup de 74 de cetățeni români și ...

Parteneri