Interes pentru ariile protejate din Harghita!
Publicat de radiomures, 9 ianuarie 2014, 08:02
Consiliul Judeţean Harghita doreşte să se implice în activităţile de protejare a ariilor naturale din judeţ.
Potrivit unui proiect aprobat de Consiliul Judeţean, care va fi finanţat din fonduri europene, se doreşte crearea unui sistem asociativ pentru conservarea biodiversității la nivel județean. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Harghita spun că prin intermediul acestui proiect se va elabora planul integrat al tuturor ariilor naturale protejate din județ, după evaluarea de către biologi a faunei sălbatice din aceste perimetre. În afară de evaluarea planului de management, se vor înființa centre de informare prin intermediul cărora cei interesați vor putea afla mai multe cu privire la ariile protejate, fauna și vegetația acestora, respectiv regulile care se aplică în aceste zone. Managerul proiectului este Consiliul Județean Harghita, iar parteneri sunt administratorii ariilor protejate: composesorate, ocoluri silvice, asociații.
Ioana Dima