Întârzie lucrările la Autostrada A3
Publicat de radiomures, 13 aprilie 2016, 15:19
Secțiunea de Autostradă Tîrgu Mureș-Ungheni de pe Autostrada Câmpia Turzii –Tîrgu Mureș a rămas fără constructor după ce asocierea care a câștigat licitația de execuție anul trecut a solicitat rezilierea contractului. Solicitarea vine ca urmare a întârzierilor pe care le-a înregistrat CNADNR în obținerea autorizațiilor necesare, a unor avize si a exproprierilor neefectuate la timp.
Practic, la un an de la semnarea contractului de construcție, Compania Națională de Drumuri nu a putut să emită ordinul pentru începerea lucrărilor pe lotul cu o lungime de 9 km. Astfel, din cele cinci loturi ale Autostrăzii Câmpia –Turzii Tîrgu Mureș cu o lungime totală de 56 kilometri, doar pe patru secțiuni mai pot începe în această primăvară lucrările de construcție.
Pentru lotul Tîrgu Mureș-Ungheni CNADNR va lansa o nouă licitație.
Anunțul CNADNR vine la doar câteva zile după semnarea contractului de execuție pentru lotul II Ogra –Câmpia Turzii, secțiune cu o lungime de 18 km. adjudecată după finalizarea contestațiilor, informează Radio România.
Foto: bucurestifm.ro