Instabilitate atmosferică în 13 județe
Publicat de MIRELA ROTAR, 3 septembrie 2018, 10:47
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis în această dimineaţa o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică pentru 13 judeţe, valabilă de la ora 15:00, până marți, la ora 23:00.
Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crişana şi local în Oltenia şi vestul Transilvaniei. Aversele vor avea şi caracter torenţial, vor fi frecvente descărcări electrice, vijelii şi căderi de grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi izolat 40-50 l/mp.
Se vor afla sub Cod galben judeţele Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Gorj, Hunedoara, Alba, Sălaj, Cluj, Sibiu şi Vâlcea.
În celelalte regiuni, mai ales la munte, astfel de fenomene se vor semnala pe arii mai restrânse şi în intervale scurte de timp.