Inspectoratul Şcolar Mureş, în conflict cu o şcoală postliceală
Publicat de radiomures, 18 februarie 2013, 00:00 / actualizat: 4 martie 2015, 13:26
Conducerea Inspectoratului a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş şi Inspectoratul Judeţean de Poliţie cu privire la o serie de nereguli privind funcţionarea Şcolii Postliceale „Carol Davila” din Tîrgu-Mureş.
Ministerul Educaţiei a retras, din data de 3 mai 2012, acreditarea instituţiei însă unitatea continuă să organizeze cursuri şi să perceapă taxe de şcolarizare de la elevi, spune inspectorul şcolar pentru învăţământ particular şi alternative educaţionale, prof. Ioan Macarie.
Pe de altă parte, reprezentanţii Şcolii Postliceale „Carol Davila” din Tîrgu-Mureş susţin că sunt ţinta unei campanii de denigrare, motivul fiind „dorinţa de putere” a unor persoane.
Instituţia a funcţionat, însă, fără nici un fel de probleme între anii 1992-2009, după această dată fiind făcute presiuni pentru desfiinţarea şcolii, motiv pentru care sute de elevi au fost afectaţi, spune reprezentantul Şcolii Postliceale „Carol Davila” din Târgu-Mureş, Octavian Apostolache.
În momentul de faţă au loc cercetări din partea organelor abilitate ale statului privind funcţionarea Şcolii Postliceale „Carol Davila” din Tîrgu-Mureş, inclusiv ordinul de retragere a acreditării fiind contestat în instanţă.
Cristina Bulbescu