Inscripții antimaghiare pe o clădire din Brașov

Publicat de radiomures, 2 septembrie 2016, 10:08
Poliția a demarat cercetările pentru depistarea celor vinovați de instigare la ură și discriminare, și care riscă până la 3 ani de închisoare.
Președintele organizației județene UDMR Brașov, Kovacs Attila, a depus o plângere cu privire la inscripțiile antimaghiare apărute pe zidul unei clădiri de birouri din municipiul Brașov.
După ce zilele trecute, prima inscripție a fost acoperită cu vopsea albă, recent, în locul acesteia a apărut un nou mesaj antimaghiar.
Președintele organizației UDMR Brașov s-a adresat IPJ Brașov, solicitând sprijinul și intervenția autorităților în vederea îndepărtării inscripțiilor și identificarea autorilor faptei.
Cms.șef de Poliție, Liviu Naghi, spune că în urma plângerii depuse la Secția 3 Poliție, a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la ură şi discriminare, faptă ce se pedepseşte cu până la 3 ani de închisoare. Cercetările pentru identificarea autorului sau autorilor sunt făcute sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
(sursa newsbv.ro)
Vali Blajovan