Inscripţii obscene pe clădirea Colegiului Papiu din Târgu Mureş
Publicat de radiomures, 15 octombrie 2013, 16:13 / actualizat: 4 martie 2015, 12:03
Conducerea Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian” a sesizat Poliţia după apariţia unor inscripţii şi desene obscene la adresa directorului şi a directorului adjunct pe exteriorul imobilului unităţii de învăţământ, care este şi clădire de patrimoniu.
Sesizarea a fost depusă ieri, a precizat, pentru RTM, purtătorul de cuvânt al IPJ Mureş, Andreea Pop.
Mesajele obscene apărute pe cldirea Colegiului Papiu din Tg.Mureş se referă în special la profesorul de istorie Dumitru Botoş, director adjunct al colegiului, şi la directorul Cristina Someşan.
Aceasta din urmă crede că cineva supărat că nu se permite fumatul în incinta şcolii şi că există monitorizare video pe coridoarele colegiului.
Directorul Colegiului Naţional „Alexandru Papiu Ilarian din Tg.Mureş, Cristina Someşan, a subliniat că, dacă se va dovedi că e vorba de un elev al şcolii, acesta va fi exmatriculat.
Valeriu Russu