Înscrierile se apropie de final la Volkswagen Mures Half Marathon

Publicat de Stan Lucian, 25 martie 2025, 16:00
Concursul Volkswagen Mures Half-Marathon va avea loc în 27 aprilie, începând cu ora 9:00, la Târgu Mureș.
Evenimentul este organizat de Asociația Mures Runners și aduce alături alergători experimentați din țară și din străinătate, dar și pe cei care au descoperit recent pasiunea pentru alergare și mișcare.
Traseul va parcurge străzile din centrul orașului, trecând pe lângă cele mai cunoscute obiective – Palatul Culturii, Clădirea Prefecturii, Piața Trandafirilor, Piața Teatrului și Cetatea Medievală.
Participanții pot alege între cursele de Semimaraton Volkswagen – 21KM, cros 10KM, cros 5KM, ștafetă Anfeed, cursa persoanelor cu dizabilități și cursa de 1KM dedicată copiilor.
Președintele Asociației Mureș Runners, Mihai Cengher:
”Ne așteptăm la un traseu nou, mai plat, distanța va fi un pic mai mare ca anul trecut. Așteptăm în jur de 1200 de participanți adulți și 800 de participanți copii. Ne adresăm în special începătorilor, cursa cea mai scurtă este de 5km, avem de 10km și de 21 și inclusiv o cursă de echipe de patru ori 5km care reprezintă un semi maraton.”
Radio Târgu Mureș este partener media al Volkswagen Mures Half-Marathon.
Autor: Raluca Creț