Înscrierile la Universitatea Transilvania din Brașov, deschise până sâmbătă
Publicat de Corina Muntean, 16 iulie 2020, 13:01
Au mai rămas trei zile pentru ca tinerii dornici să se formeze la una dintre cele 18 facultăți ale universității brașovene să-și depună dosarul de înscriere.
Până în momentul de față, la cele peste 80 de programe de studii ale facultății s-au înscris circa 9.000 de studenți, din care aproximativ 8.000 la nivel de licență.
Cele mai căutate programe de studii sunt în acest an dreptul, psihologia și informatica, a declarat pentru Radio Târgu Mureş prof. univ. med. Liliana Rogozea, prorector al Universității ”Transilvania” Brașov:
Până în acest moment, cei mai mulți candidați s-au înscris la Facultatea de Drept, la programele de studiu Drept și apoi Psihologie iar Informatica este pe locul 3, în acest clasament vorbind numai despre cei care au ales aceste facultăți ca prime opțiuni. Sunt și alte facultăți care au un număr important de candidați, mai exact 30 de programe care au peste 100 de candidați înscriși.
Admiterea la Universitatea „Transilvania” din Brașov se face exclusiv online, fără a fi nevoie de susținerea unui examen, excepție făcând programele de studiu ale facultății de medicină.
Vlad Todoran